Liniste

"Atita liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.
In piept
mi s-a trezit un glas strain
si-un cintec cinta-n mine
un dor,
ce nu-i al meu
Se spune, ca stramosii care au murit fara de vreme,
cu singe tinar inca-n vine,
cu patimi mari in singe,
cu soare viu in patimi,
vin,
vin sa-si traiasca mai departe
in noi
viata netraita.
Atita liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.
O, cine stie- suflete'n
ce piept iti vei cinta
si tu odata peste veacuri
pe coarde dulci de liniste,
pe harfa de'ntuneric-
dorul sugrumat-
si frinta bucurie de vieata? Cine stie?Cine stie?"

Am de povestit cate ceva despre toate astea si inca despre multe altele. Dar acum, cuvintele sau transformat in imagini, imaginile vin din trairi, iar trairile puse in cuvinte se pierd...Asa ca, prefer deocamdata sa tac, sa ascult, sa vad... fara cuvinte, sorbind numai si numai soaptele naturii.

SPERANŢE ÎN SOARE

O zi minunată din viaţa noastră, dar cu siguranţă cea mai frumoasă din viaţa lor. Înghetaţi de frig, dar de un altul... nu de acelaşi frig din fiecare zi mirosind a durere şi sărăcie. Nu cel al lipsei lemnelor şi al geamurilor sparte. Frigul acesta a îngheţat pentru o zi durerea, transformând-o în copilărie.
Bucuria copiilor lipsiţi de bucurie, libertatea copiilor fără libertate, speranţa copiilor fără vise... răsare soarele copiilor fără soare...