marți, 4 noiembrie 2008
La ultima dezbatere cu amurgul,a fost cam plictisit. N-a vorbit prea mult, era ingindurat si mai rosu ca niciodata. Mi-a marturisit ca a avut o zi proasta, ca-l deprima toamna tot mai mult, ca-si vede in zori cutele de pe obraji. Ca simte tot mai putin, ca nu-si doreste mai nimic. Ca zilele se termina banal de repede, ca si-a pierdut notiunile. Ca nu mai stie nici punctele cardinale, ca nu mai distinge culorile, si-a pierdut gustul...atit mi-a spus. A urmat o vesnicie de tacere. Dar eu l-am inteles.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
De unde atata tristetze la o fiintza asa de frumoasa. Amurgul este el insusi unul trist, dar exista opusul sau numit aurora, cea care da sperante si vise, care da puterea de a o lua de la capat.Vorbeste si cu vestitorul diminetii si lasa-l pe cel al intunericului si poate vei simti socul toamnei mai putin.
Trimiteți un comentariu